Atunci când ești în căutare de team building apar multe întrebări, atât despre activitatea propriu zisă, dar și bugetul și obiectivele evenimentului. Așadar, ne-am gândit la cele mai populare 5 întrebări pe care le primim de la clienții noștri și îți oferim și răspunsuri care să te ajute atunci când ești în căutarea unei activități de team building perfecte pentru tine și echipa ta.
-
Cum pot face ca experiența de team building cu echipa mea să fie inovativă?
În mod cert, toți managerii își doresc ca membrii echipei lor să participe la un eveniment inovativ, care să le rămână în minte multă vreme după terminarea lui, dar care să și contribuie puternic la motivația lor de zi cu zi. Un mod foarte simplu pentru realizarea unei activități de team building în care inovația se află la ea acasă este personalizarea tutoror aspectelor evenimentului cu elemente specifice departamentului sau companiei. În acest fel, prin crearea de misiuni și activități creative bazate pe elemente cheie ale organizației, participanții vor contribui activ la team building și îl vor privi ca pe un element inovator, tocmai pentru că este adresat în mod special lor.
-
Echipa mea face parte dintr-un department mai puțin creativ. Sunt activitățile de team building potrivite pentru ei?
Primim destul de des această întrebare și este perfect normal să îți dorești activități potrivite pentru dinamica echipei tale. Sunt, în mod cert, departamente mai puțin implicate în zonele de creație și creativitate, existând chiar și câteva etichete pentru ei. Totuși, ținem să subliniem că este o perspectivă greșită, iar noi am văzut de multe ori participanți din industrii mai stricte la team building-uri care s-au distrat și au profitat de fiecare moment pentru a se juca și experimenta perspective noi alături de colegii lor.
-
Cât costă organizarea unui team building?
Costul unui team building este variabil, depinzând foarte mult de complexitatea evenimentului, de numărul de participanți și de obiectivele setate. Trebuie să iei în considerare și faptul că activitatea efectivă de team building reprezintă, de obicei, între 10 și 40% din valoarea evenimentului, restul fiind costurile de logistică (cazare, mese, etc).
-
Ce fac, concret, membrii echipei mele în cadrul unei activități de team building?
Se joacă și se distrează prin activități de grup menite să dezvolte anumite abilități și competențe atât la nivel individual, cât și la nivel general, al echipei.
Fiecare team building este diferit prin activitățile și misiunile pe care le alegeți împreună cu organizatorul de team building. Pot construi împreuna o bicicletă de la zero, filma un videoclip dintr-o singură încercare, rezolva misiuni creative și de trivia sau chiar deveni spioni în căutare de răspunsuri și adrenalină. Totul depinde de ce anume îți dorești și ce consideri că s-ar potrivi pentru echipa ta.
-
Ce obțin cu activitatea de team building? Ce obiective putem atinge prin ea?
Beneficiile unui team building sunt multiple, iar unele dintre obiective sunt realizabile prin orice fel de activitate ai alege: lucru în echipă sau comunicare.
Pe langă cele două de mai sus, în funcție de misiunea departamentului sau a companiei din care faci parte, se pot stabili noi seturi de obiective și de abilități care se pot îmbunătăți printr-o activitate de team building, precum: leadership, autenticitate în cadrul echipei, time management, lucru sub presiune și multe altele.
Și, în caz că mai era nevoie de încă un motiv pentru a organiza un team building, se obțin zâmbete, MULTE zâmbete, ce se vor transforma în echipe motivate și pline de energie la locul de muncă!
Dacă răspunsurile noastre te-au ajutat și ești în căutarea unui team building pentru echipa ta, dă-ne un semn să povestim mai multe.